Warning: preg_replace(): The /e modifier is no longer supported, use preg_replace_callback instead in /homepages/43/d432186193/htdocs/gabriela-firea/wp-content/themes/gvf/header.php on line 1
Lupta impotriva violentei asupra femeilor incepe cu schimbarea unor mentalitati | Gabriela Firea

Lupta impotriva violentei asupra femeilor incepe cu schimbarea unor mentalitati

miercuri, 25 noiembrie, 2015

Începând din anul 1999, pe 25 noiembrie este marcată „Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor”, un bun prilej pentru a aduce în atenția opiniei publice acest adevărat flagel. Potrivit statisticilor, violența domestică este, la nivel mondial, principala cauză de mortalitate a femeilor cu vârste cuprinse între 19 și 44 de ani, înaintea conflictelor armate, a cancerului sau a accidentelor rutiere.

Subiectul vulnerabilității femeilor în fața violenței domestice și a violului a revine periodic în atenția opiniei publice din cauza unor evenimente tragice, cum au fost agresarea artistei Alexandra Stan sau terifiantul caz de la Vaslui, al elevei violate și ulterior supuse agresiunilor psihice de către autorii violului și de apropiații acestora. În astfel de momente încărcate de emoție se vorbește despre înăsprirea pedepselor pentru astfel de fapte, ceea ce este cumva logic, dar nici pe departe suficient. Eu însămi sunt inițiator al legii care prevede instituirea castrării chimice pentru violatori, iar de curând am votat în Senat o inițiativă care prevede emiterea în cel mai scurt timp posibil a unui ordin de protecție în cazul violențelor în familie.

În România s-au făcut pași importanți în direcția îmbunătățirii legislației, există în prezent modalități instituționale pentru acordarea de asistență și ajutor victimelor abuzurilor și violenței domestice. Dar toate aceste lucruri sunt inutile dacă cele cărora li se adresează nu apelează la ele.

De aceea, principala direcție de acțiune, în acest moment, ar trebui să fie informarea potențialelor victime asupra drepturilor și opțiunilor pe care le au. Autoritatea Națională pentru Egalitate de Șanse derulează în prezent un amplu proiect în acest sens, dar esențial este ca toate forțele politice și societatea civilă să facă din acest lucru o prioritate.

Organizația de Femei a PSD a lansat în această toamnă „Pactul pentru protejarea femeilor de violenţă domestică şi viol”, o platformă de acțiune deschisă către toate partidele și organizațiile neguvernamentale, prin care, pe lângă acțiuni concrete, vom încerca să contribuim la schimbarea unor mentalități.

Combaterea violenţei în familie şi susţinerea victimelor abuzurilor reprezintă obiective asumate de la începutul mandatului meu de senator, și nu voi ezita să mă implic în orice acțiuni sau proiecte care pot contribui la ameliorarea situației. Așa cum subliniam în încheierea unei declarații polictice susținute de curând în plenul Senatului, este timpul ca lupta împotriva violenței domestice, a violului și a inegalității de șanse să nu mai fie doar o temă de dezbatere în perioade de acalmie politică, este timpul așadar să trecem și la fapte. Sau, altfel spus, acest subiect să devină predicat!