Warning: preg_replace(): The /e modifier is no longer supported, use preg_replace_callback instead in /homepages/43/d432186193/htdocs/gabriela-firea/wp-content/themes/gvf/header.php on line 1
Rezultate pentru studenti | Gabriela Firea

Rezultate pentru studenti

joi, 2 iunie, 2016

Ca Primar General, voi avea în echipa mulți consilieri din rândul tinerilor, dorința mea este ca tinerii bucureșteni să fie ascultați, îndrumați și respectați. Propun ca studenții să beneficieze de subvenții pentru chirie și pentru tratamentele stomatologice, dar să fie și ajutați pentru găsirea unui loc de muncă conform pregătirii lor !

Împreună cu președintele Comisiei pentru Educație din Senat, doamna Ecaterina Andronescu, senatorul Gabriel Mutu, candidatul Alianței PSD+UNPR la Primăria sectorului 6, și Gabriel Petrea, președintele TSD, m-am întâlnit astăzi cu 400 de studenți bucureșteni, din toate universitățile din Capitală. Mi-am reamintit, alături de ei, de perioada studenției mele din anii 90.

Au fost ani frumoși și plini de emoții, cum sunt anii tinereții, am făcut facultatea, în același timp am început să lucrez în presă, m-am căsătorit și l-am născut pe Tudor, primul meu copil.

De studenți mă voi simți mereu extrem de apropiată, am avut și am și acum, în echipă, mulți tineri.

Cred cu tărie în ideile și în curajul lor, îmi amintesc de mine.

Programul meu de guvernare locală cuprinde o serie de inițiative pentru tineri, resursa noastră de viitor, care nu trebuie să fie ignorată niciun moment:

În Programul meu pentru București am prevăzut o subvenție care să fie acordată studenților care nu au mai prins loc în cămin și care trebuie să plătească chirie.

Și pentru problemele întâmpinate de studenți în privința sistemului de sănătate, am o propunere care să le vină în ajutor: gratuitate la serviciile stomatologice.

Nu am uitat nici de studenții cu probleme financiare care rămân fără bani de cărți, cursuri, sau alte taxe. Am propus înființarea, la Primăria Generală, a unui Departament special care să ofere sprijin studenților în această problemă.

Prin Departamentul de atragere a investitorilor, pe care intenționez să îl înființez la Primărie, vom crea locuri de muncă, de care să beneficieze, în principal, studenții.

Este lucruri știut că studenții ajung, în situații limită, să lucreze în locuri sub pregătirea lor, însă vreau să găsim împreună soluții pentru că studenții să poată lucra în locuri conform studiilor pe care le urmează.

În final, le-am transmis studenților dorința mea că Bucureștiul să ofere, în viitorul foarte apropiat, posibilități de recreere, căci doresc ca, în perioada mandatului meu de Primar General, Bucureștiul să devină capitala concertelor și a evenimentelor culturale internaționale.

În acest sens, este prioritară pentru mine construirea unei săli polivalente de concerte, conferințe și competiții sportive.

Publicat de:
Categoria: Comunicate