Warning: preg_replace(): The /e modifier is no longer supported, use preg_replace_callback instead in /homepages/43/d432186193/htdocs/gabriela-firea/wp-content/themes/gvf/header.php on line 1
16 octombrie – Ziua nationala a alimentatiei si a combaterii risipei alimentare | Gabriela Firea

16 octombrie – Ziua nationala a alimentatiei si a combaterii risipei alimentare

marți, 3 noiembrie, 2015

România va marca în fiecare an, pe 16 octombrie, Ziua națională a alimentației și a combaterii risipei alimentare, potrivit propunerii legislative adoptate astăzi de Senat.

Am votat această propunere inițiată de senatorul Marian Vasiliev alături de colegii mei din Grupul PSD din Senat pentru că dorim să tragem un semnal de alarmă în legătură cu una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă autoritățile planetei – reducerea risipei alimentare. Este nevoie de conștientizarea gravității și importanței acestei probleme, pe care o regăsim și în țara noastră. Potrivit datelor Uniunii Europene, o cantitate de 5 milioane tone de alimente este risipită anual în România”, a declarat senatorul Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al Grupului PSD din Senat.

Cea mai mare parte a veniturilor românilor este utilizată pentru cumpărarea de alimente, în detrimentul altor nevoi privind educația, cultura sau petrecerea timpului liber. Consider că este nevoie de campanii de informare, de acțiuni care să ne facă atenți asupra risipei alimentare, a consecințelor acesteia, dar și a soluțiilor de reducere. Putem porni de la experiența altor state, care au conștientizat dimensiunea fenomenului și aplică deja măsuri în acest sens”, a afirmat senatorul Mihai Fifor, liderul Grupului PSD din Senat.

Potrivit propunerii legislative, pe 16 octombrie, autoritățile centrale și locale, precum și ONG-urile pot organiza manifestări și acțiuni publice dedicate combaterii risipei alimentare.

La nivel mondial, pe 16 octombrie este marcată Ziua Mondială a Alimentației, instituită de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite.

Propunerea legislativa a fost adoptata cu 88 voturi pentru și va fi transmisa Camerei Deputaților în vederea dezbaterii.